Anticipate? Curtea Constituțională dă undă verde dizolvării Parlamentului

Magistrații Curții Constituționale au admis, după ședința de astăzi, care a durat câteva ore, sesizarea depusă de președintele Maia Sandu, care a cerut Înaltei Curți, la sfârșitul lunii martie, să constate circumstanțele dizolvării Parlamentului.

Totuși, această decizie nu-i conferă șefului statului dreptul de a declanșa imediat procedura de dizolvare a Parlamentului, întrucât, potrivit legislației, Legislativul nu poate fi dizolvat în perioada stării de urgență. Mai mult, în bugetul de stat pentru anul acesta nu sunt prevăzute cheltuieli pentru alegeri parlamentare anticipate, iar Maia Sandu va avea nevoie de cel puțin 51 de voturi în Parlament, pentru ca deputații să voteze modificări la bugetul de stat și să aloce în jur de 120 de milioane de lei pentru desfășurarea anticipatelor.

Pe 30 martie, președintele Maia Sandu a depus la CC sesizarea privind constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea Parlamentului, după eșuarea tentativelor de învestire a Nataliei Gavrilița și Igor Grosu.

Pe 26 martie, deputații Partidului Socialiștilor, Partidului politic „SOR”, Platformei „Pentru Moldova” și cei ai grupului Pro Moldova, în total 54 la număr, au votat pentru adoptarea Declarației socialiștilor privind dezacordul dizolvării Parlamentului.

 

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata