APP a inițiat procedurile pentru numirea unui nou membru în Consiliul de Observatori al „Moldovagaz”

Agenția Proprietății Publice a inițiat procedurile pentru numirea unui nou membru în Consiliul de Observatori al Moldovagaz, după ce prim-ministrul Dorin Recean a cerut, cu o zi înainte, demisia lui Sergiu Tofilat. Directorul APP, Roman Cojuhari, a dat asigurări că procesul se va desfășura în conformitate cu legislația în vigoare, deși a admis că acesta ar putea dura.

Amintim că premierul Dorin Recean a cerut, pe 5 decembrie, demisia ministrului Energiei Victor Parlicov, a directorului interimar al Energocom, Victor Bînzari, și a reprezentantului societății civile în CO Moldovagaz, Sergiu Tofilat. Cei trei sunt acuzați de gestionarea ineficientă a achizițiilor de gaze naturale, situație care ar putea aduce Republica Moldova în pragul unei noi crize energetice. Atât Parlicov, cât și Bînzari și Tofilat au respins acuzațiile.

DORIN RECEAN, prim-ministru: „Totodată, consiliul de observatori trebuie să pună, cât mai curând, în aplicare rezultatele concursului privind noua conducere de la „Moldovagaz”.  Aceste persoane fie au blocat, fie nu au acționat la momentul potrivit pentru a achiziționa gaz la cel mai convenabil preț. În loc să caute vinovați și să paseze vina și responsabilitatea de la unul la altul, sarcina lor era să asigure țara cu gaz la momentul oportun.”

Remanierile anunțate de Dorin Recean au generat critici din partea societății civile și a opoziției, atât parlamentare, cât și extraparlamentare. Mulți consideră că în locul lui Sergiu Tofilat ar fi trebuit să fie demis Vadim Ceban, directorul Moldovagaz.

În cadrul unei emisiuni televizate, premierul a precizat că Vadim Ceban urmează să fie înlocuit de Dorin Junghietu, câștigătorul concursului pentru funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Moldovagaz.

Totuși, premierul a spus că decizia finală privind rămânerea sau schimbarea lui Ceban va fi luată de noul Consiliu de Observatori.

 

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata