Atacurile sângeroase la Kiev: moment de reculegere în Parlament

Deputați cu ochi înlăcrimați, la începutul ședinței Parlamentului, din 11 iulie. Iar asta pentru că unul dintre subiectele cu care a început a fost atacul asupra Ucrainei din această săptămână, mai cu seamă, bombardarea unui sediu al celui mai mare centru medical pentru copii.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat anterior pe platforma de social media X că 64 de persoane au fost spitalizate în capitală, precum și 28 în Krivoi Rog și șase în Dnipro – ambele în centrul Ucrainei. În total, 38 de persoane au fost ucise în loviturile din întreaga țară.

Acesta a fost cel mai puternic bombardament al Rusiei asupra Kievului în aproape patru luni și unul dintre cele mai mortale din timpul războiului, lovind șapte din cele 10 districte ale orașului. Lovitura asupra spitalului de copii Okhmatdyt, care a întrerupt o operație pe cord deschis și a obligat tinerii bolnavi de cancer să urmeze tratamentele în aer liber, a stârnit proteste internaționale.

Administrația orașului Kiev a declarat ziua de marți zi de doliu oficial pentru cei uciși în urma loviturilor. Evenimentele au fost interzise, iar drapelele au fost coborâte în bernă în capitală.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata