Au amenințat o femeie cu moartea prin declanșarea unei grenade, în schimbul a peste 40.000.000 lei. Ce pedeapsă riscă doi bărbați din capitală
Potrivit informațiilor, coordonatorul grupului infracțional are vârsta de 53 de ani și este prieten de familie al femeii șantajate. Acesta a racolat alți doi bărbați – toți trei fiind din municipiul Chișinău, judecați pentru furturi și escrocherii. Aceștia îi comunicau femeii mesaje telefonice sau scrise, livrate în curtea casei acesteia sau pe mormântul soțului acesteia, decedat în 2014. Mesajele conțineau amenințări cu moartea victimei, prin declanșarea unei grenade sau prin strangulare, precum și amenințări cu moartea fiicei, care se afla în afara țării.
Cei trei s-au asigurat ca femeia să nu afle faptul că unul din ei este chiar prietenul de familie al acesteia, iar în comunicarea cu ea au inventat și un motiv pentru care pretindeau suma de bani. Astfel, autorul mesajelor livrate de celălalt bănuit comunica din numele liderului faptul că acesta și-a ispășit pedeapsa în închisoare, în locul soțului ei decedat, pentru o infracțiune comisă de comun cu acesta, dar nu ar fi primit partea sa din venitul ilicit, pe care o revendica acum de la ea.
Aceștia au fost denunțați autorităților în 2021 de către femeia șantajată. Autoritățile au întreprins măsurile necesare, care au dat în vileag identitatea membrilor grupului infracțional, în pofida precauțiilor acestora și eforturilor active de deviere a pistelor de investigație. Urmare a reținerii prietenului de familie, cu rol de lider al grupului infracțional și al autorului mesajelor scrise, procurorii PCCOCS urmează să decidă necesitatea aplicării arestului preventiv în privința acestora. Investigațiile continuă și în privința celui de-al treilea membru, cercetat în libertate, care avea rolul de livrare a mesajelor de amenințare.