Cetățenii vor primi compensații mai mari pentru consumul de gaze, începând cu luna decembrie. Declarația a fost făcută de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, la o emisiune de la TV8. În același timp, oficialul a dat asigurări că cetățenii nu vor achita un tarif mai mare decât în sezonul precedent.
ALEXEI BUZU, ministrul Muncii și Protecției Sociale: „În decembrie, valoarea compensației se va ajusta pentru a reflecta creșterea de tarif. Prima dată avem o asemenea situație în care începem sezonul rece de compensații cu un tarif mai mic, iar tariful crește pe parcursul perioadei rece a anului. Vom măsura și ne vom asigura ca cetățenii, în mediu, nu vor achita mai mult decât anul trecut.”
Întrebat cu cât exact vor fi majorate compensațiile, Alexei Buzu nu a putut oferi un răspuns concret, menționând că există mai multe riscuri care urmează a fi clarificate.
ALEXEI BUZU, ministrul Muncii și Protecției Sociale: „Acest lucru îl vom comunica în următoarele zile, pentru că au apărut, în ultima perioadă, mai riscuri, solicitări legate de tarife. Noi clarificăm acest lucru și vom comunica care va fi valoarea compensației, în special pentru consumatorii de gaze, pentru luna decembrie. Ceea ce pot să asigur, toți solicitanții care se încălzesc cu gaze, compensația în decembrie va fi mai mare, comparativ cu cea din luna noiembrie.”
Potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale, 634 mii de gospodării vor primi compensații pentru luna noiembrie sau 90 la sută din solicitanți. Astfel, 237 de mii de familii vor primi compensații de 800 de lei, restul familiilor vor primi între 300 și 800 de lei. Bugetul pentru luna noiembrie este 334 milioane lei.