Captură de cocaină de circa 300.000 lei: Cinci persoane bănuite de trafic de droguri, reținute de oamenii legii
Grupul infracțional a fost documentat de oamenii legii timp de trei luni, atunci când a fost stabilit că membrii acestuia și-au creat contacte cu distribuitori angro de droguri din Uniunea Europeană. După ce intrau în posesia drogurilor de tip marijuana, hașiș și cocaină, prin contrabandă, bănuiții anunțau disponibilitatea ofertei pe canalele de comunicare criptată pe internet, în scop de vânzare.
În cadrul perchezițiilor, pe lângă drogurile ridicate și obiecte accesorii comercializării lor, au fost ridicați și 1450 de euro care ar fi provenit din vânzarea drogurilor, precum și un automobil de lux, în vederea aplicării sechestrului. Actualmente, la solicitarea procurorilor PCCOCS, cei doi coordonatori ai grupului infracțional și un alt membru au fost plasați în arest pentru 30 de zile; iar alți doi membri sunt cercetați în libertate. Toți cinci se prevalează de prezumția nevinovăției, pe parcursul urmăririi penale, care se desfășoară în continuare.