Eşti aici

Externe

  • Numărul doi în ierarhia grupării jihadiste Statul Islamic, Abdul Rahman Mustafa al-Qaduli, a fost ucis într-un raid în Siria, potrivit unui oficial american de top citat de postul de televiziune NBC News.

  • Șeful Administrației Președintelui Federației Ruse, Serghei Ivanov, nu exclude posibilitatea de schimb a militarului ucrainean, Nadejda Savchenko, care a fost condamnată la 22 de ani de închisoare, pe doi militari ruși, care sunt judecați în Ucraina.

  • Papa Francisc a spălat și sărutat picioarele a 12 persoane, femei și bărbați, musulmani, creștin-ortodocși, catolici și hinduși în Joia Mare.

  • Atentatele de marți putea fi și mai grave. Autoritățile belgiene au reușit să evite un scenariu cu mult mai grav anihilând din timp o parte a celulei teroriste în urma operațiunii din cartierul bruxellez Forest și a arestării lui Salah Abdeslam și a unui complice de-al său.

  • După ce timp de 17 zile s-a aflat internat în spital, Regele Mihai a fost externat și se pare că se simte mai bine. Mărturiile au fost făcute pentru Principesa Moștenitoare Margareta.

  • La final de mandat, președintele american are toate șansele să facă mai multe pentru a rescrie istoria decît a făcut în ultimii aproape 8 ani.

  • Polonia nu va mai accepta refugiaţi în cadrul sistemului de distribuire propus de Comisia Europeană, în contextul atentatelor de la Bruxelles. Anunțul a fost făcut de premierul de la Varșovia.

  • Atentatele de ieri de la Bruxelles au fost comise de patru teroriști, doi dintre ei fiind frați. Trei au acționat pe aeroport, iar al patrulea s-a aruncat în aer în metrou. Doar unul dintre ei este în viață și este căutat de polițiști.

  • Atentatele de marți de la Bruxelles au relansat dezbaterea despre eficiența dispozitivelor de informații, de supraveghere și securitate ale guvernului belgian.

  • Atacuri teroriste sîngeroase azi dimineață în capitala Belgiei, Bruxelles. Cel puţin 30 de persoane au murit, iar alte zeci sunt rănite în urma exploziilor produse pe un aeroport şi în staţii de metrou din Bruxelles, în cîteva atacuri teroriste coordonate.

  • Pilotul militar ucrainean Nadia Savcenko a fost declarată vinovată de tribunalul din Donețk de uciderea a doi ziariști ruși în estul Ucrainei. Cei trei judecători au declarat că recunosc vinovăția Nadiei Savcenko și i-au dat 22 de ani de închisoare

  • Mai multe țări europene și-au consolidat măsurile de securitate în urma seriei de explozii care au zguduit marți dimineață capitala belgiană, Bruxelles.

Pagini