Eşti aici

Politic

  • PL exclude participarea la guvernare împreună cu socialiștii și comuniștii în contextul discuțiilor pentru constituirea unei noi coaliții la Chișinău. A spus-o prim-vicepreședintele PL, Dorin Chirtoacă într-un interviu pentru Europa Liberă.

  • PLDM va decide dacă va participa sau nu la formarea coaliției după ședința Consiliului Național Politic care va avea loc săptămâna asta. Anunțul a fost făcut aseară de către Valeriu Streleț după ședința biroului politic al PLDM.

  • Marți vor începe negocierile pentru a forma o nouă alianță de guvernare, iar PD nu va aștepta decizia PLDM. O spune președintele PD, Marian Lupu.

  • PSRM se va adresa mâine Curții Constituționale cu inițiativa de modificare a Legii Supreme. Igor Dodon a anunțat că inițiativa de modificare a Legii Supreme va prevedea articolul 78, adică modalitatea de alegere a șefului statului.

  • Președintele formațiunii politice Partidul Nostru, Renato Usatîi, a plecat din Moldova. Despre asta Usatîi a anunțat pe Facebook unde a menționat că pleacă pe o perioadă pentru investigații medicale suplimentare pe motiv că s-a îmbolnăvit.

  • CMC nu își poate alege viceprimarii din cauza lipsei majorității din Consiliul. Așa spune Dorin Chirtoacă care a dat vina pe consilierii celorlalte formațiuni politice din cadrul Administrației locale.

  • Partidul Liberal Democrat va lua o decizie referitor la participarea sau neparticiparea la crearea unei noi coaliţii pro-europene în cadrul Consiliului Politic Naţional al partidului.

  • Valeriu Streleț a depus astăzi demersul la Președinție privind anunțarea demisiei Guvernului. Precizăm că după ce Guvernul este demis, șeful Cabinetului de Miniștri depune actul președintelui țării.

  • Uniunea Europeană cere Chișinăului să formeze cât mai rapid un executiv nou și stabil, în condițiile în care Moldova traversează o perioada dificilă pe toate planurile — economic, politic, social.

  • După ce PD împreună cu PCRM și PSRM au dat jos Guvernul, Ambasada SUA îndeamnă partidele politice din Moldova să înceapă să acționeze în numele poporului prin formarea rapidă a unui Guvern și prin conlucrarea pentru implementarea imediată a reformelor.

  • PLDM afirmă că asupra mai multor membri ai formațiunii din teritorii se fac presiuni. În acest context, PLDM îi îndeamnă să nu cedeze și să-și păstreze calmul.

  • Dacă consilierii PPEM vor continua să voteze la pachet chestiunile funciare fără ca acestea să fie examinate în comisiile de specialitate a consiliului municipal Chișinău, atunci riscă să aibă aceeași soartă ca unii deputații ai PLDM.

Pagini