Politica fiscală și vamală pentru anul 2023, aprobată în lectură finală: Accizele majorate la tutun vor intra în vigoare la 1 ianuarie

Proiectul politicii fiscale și vamale pentru anul 2023 a fost aprobat în lectură finală, în cadrul ședinței plenare de astăzi. Potrivit raportului Comisiei economie, buget și finanțe, în ședința plenară din 22 decembrie la examinarea proiectului de lege în a doua lectură au fost înaintate și adoptate două amendamente.

Unul din acestea ține de amânarea cu 3 luni a termenului de intrare în vigoare a normelor ce vizează implementarea prețului de referință la vânzarea țigaretelor și a țigărilor de foi. Totodată, accizele majorate la tutun vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2023, a specificat vicepreședintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian.

În conformitate cu prevederile Regulamentului Parlamentului, pentru proiectele de lege complexe lectura finală este obligatorie. Astfel, proiectul de lege a fost supus procesului de redactare, iar astăzi votat în lectură finală.

Amintim că politica fiscală și vamală pentru anul 2023 conține un șir de măsuri proactive pentru stimularea dezvoltării economice, printre care: introducerea cotei 0% la impozitul pe venit pentru întreprinderi micro, mici sau mijlocii, în cazul nerepartizării profitului net pentru perioadele fiscale 2023-2025; amortizarea accelerată a investițiilor pentru întreprinderile mari; implementarea conceptului privind restituirea sumei TVA acumulată în cont începând cu 1 ianuarie 2023; taxarea inversă a TVA la importul de servicii.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata