Categorie de navigare
STIRI
Putin s-a întâlnit la Kremlin cu liderii a două regiuni ucrainene anexate
Preşedintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit cu liderii regiunilor ucrainene Lugansk (est) şi Zaporojie (sud), a căror anexare este revendicată de Rusia, pentru a discuta despre alegerile regionale şi începutul anului şcolar, a anunţat…
Meteorologii anunță pentru astăzi, 23 august, încă o zi caniculară
Meteorologii anunță pentru astăzi, 23 august, încă o zi caniculară în cea mai mare parte a teritoriului țării. Însă, pe alocuri se prevăd averse slabe însoțite de descărcări electrice, din cauza unui front atmosferic.Vântul va…
Cel puţin cinci morţi şi trei răniţi în urma unui bombardament al ruşilor, afirmă un oficial…
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte trei rănite, marţi, în urma unui bombardament al ruşilor asupra regiunii Doneţk din Ucraina, potrivit administraţiei militare a regiunii, informează presa română.Bombardamentul a…
Un cuplu din Edineț a fost condamnat la 18 ani de închisoare pentru trafic de copii
Un cuplu din Edineț a fost condamnat la 18 ani de închisoare pentru trafic de copii și circulație ilegală a drogurilor. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Edineț, sediul Central, pe o cauza penală remisă în judecată de către…
LIVE / Adunarea Generală a Procurorilor convocată astăzi, după o pauză de trei ani
Adunarea Generală a Procurorilor este convocată astăzi, 23 august 2023, la sediul Procuraturii Generale. Principalul subiect de pe ordinea este alegerea membrilor procurori și a supleanților în Consiliul Superior al Procurorilor (CSP),…
Tulbure: „Poziția Moscovei este acum irelevantă pentru Republica Moldova”
Deși mai există politicieni proruși pe arena politică din Republica Moldova, acest lucru nu poate afecta iremediabil eurointegrarea țării. O spune analistul politic, Alexei Tulbure, potrivit căruia majoritatea forțelor politice din…
La Bălţi se ieftineşte călătoria cu troleibuzul
Consiliul municipal Bălți, reunit astăzi în ședință, a aprobat o decizie prin care vor fi reduse tarifele la călătoriile cu troleibuzul, transmite MOLDPRES.Astfel, potrivit hotărârii aleșilor bălțeni, din luna octombrie o călătorie…
Ministerul Muncii și Protecției Sociale lucrează la un proiect de lege care va spori gradul de…
Grupul de lucru instituit pentru ratificarea și implementarea Convenției Organizației Internaționale a Muncii privind combaterea violenței și hărțuirii în lumea muncii nr. 190 din 2019 s-a întrunit astăzi într-o nouă ședință, pentru a…
Pedepse și mai dure pentru nepurtarea hijabului, în Iran: Până la 15 ani de închisoare și amenzi…
O comisie specială a parlamentului de la Teheran a aprobat un proiect de lege care impune mai ferm codul vestimentar strict din Iran, transmite agenţia de presă Tasnim, scrie digi24.ro.Reglementarea prevede pedepse severe…
A decedat jurista Lidia Lozovanu: „Și-a dedicat întreaga carieră creației legislative”
Doliu în Justiție. A decedat Lidia Lozovanu, anunță reprezentanții Ministerului Justiției.„Cu profundă tristețe am aflat despre trecerea în neființă a celei care a fost Lidia Lozovanu – o juristă consacrată și o profesionistă în…
