Ceban: Neclaritatea care a apărut în spațiul public privind costul exagerat al unui loc de parcare a fost intens generalizată

Neclaritatea care a apărut în spațiul public privind costul exagerat al unui loc de parcare a fost intens generalizată. Declarația a fost făcută de viceprimarul Capitalei, Ilie Ceban. Potrivit lui, implementarea proiectului privind parcările și parcajele cu plată pe teritoriul municipiului Chișinău le va permite cetățenilor să selecteze mai multe opțiuni.

ILIE CEBAN, viceprimar al Capitalei: „De fapt, în Regulament este foarte clar indicat pentru ce este prevăzut acest cost. Deci, ora propusă este de 10 lei, 20 de lei, de la orele 08:00 până la 17:00. În rest, locuitorii care locuiesc în sectorul Centru, în afara acestui interval, nu vor fi obligați să achite. Pe de altă parte, noi am vrut să demotivăm utilizarea parcărilor private, dar totodată, să existe această opțiune și am propus să fie această sumă de 28 de mii de lei pe an. Cei care doresc – hotele, restaurante sau orice alte instituții doresc să dețină o parcare rezervată să poată avea această opțiune.”

Ilie Ceban a mai precizat că această practică a fost preluată din țările europene, unde costul unui loc de parcare este cu mult mai mare decât cel propus la Chișinău.

ILIE CEBAN, viceprimar al Capitalei: „În toate capitalele europene sunt aceste opțiuni. De exemplu, în Barcelona un loc de parcare pentru ambasadă este de 150 de euro pe lună. Deci, sunt costuri destul de mari și respectiv, există opțiunea, sau achiți această sumă, sau achiți pe oră, sau vii cu transportul public, sau alternativ. Deci, noi am oferit un spectru destul de rar. Mai sunt și alte opțiuni pe care locuitorii, cetățenii pot utiliza. Deci, nu există lucruri care au fost inventate de noi și ele cumva contravin. Sunt preluate practicile bune din alte orașe, unde ja funcționează de ani buni.”

Primăria Chișinău urmează să stabilească parcări cu plată, în primul rând în zona istorică a municipiului și ulterior, în celelalte sectoare ale capitalei. Astfel, șoferii vor putea alege să achite parcarea pe oră sau să-și facă abonamente pentru perioade de la șapte zile la un an. Potrivit autorităților municipale, taxele propuse se bazează inclusiv pe sondajul realizat în rândul cetățenilor, iar răspunsurile au fost incluse de către experți pentru dezbateri publice.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata