Ceban va interzice marșul comunității LGBT în Chișinău: „Faceți ce vreți la voi acasă, nu în public”
Primarul capitalei, Ion Ceban va interzice marșul comunității LGBT în orașul Chișinău. După apelul Mitropoliei Moldovei, ion Ceban a scris: „Marșul homosexualilor planificat de contingent nu va fi acceptat de primărie. Faceți ce vreți la voi acasă, nu în public.”
Anterior, Mitropolia Moldovei cere interzicerea marșului minorităților homosexuale, care va fi organizat în luna iunie, după o pauză de doi ani din cauza pandemiei. Mitropolia Moldovei: „Această paradă a minorităților sfidează în mod abuziv şi public valorile majorității societății noastre. Organizatorii acestei parade și mentorii lor din afara țării ar trebui deja să cunoască realitățile de aici, din experiențele din anii trecuți, întrucât asemenea manifestări provoacă de fiecare dată pericole, violențe, dar și altercații de ambele părți. Nu există nici un motiv legal, moral, dar și rațional care ar determina mobilizarea și susținerea autorităților noastre publice locale a unui asemenea manifest absurd. Îndemnăm autoritățile municipale să sisteze prin orice mijloace promovarea manifestării comportamentelor netradiționale şi prin aceasta a păcatelor strigătoare la cer, care inundă din ce în ce mai accentuat plaiul nostru. În acest context, în numele Bisericii Ortodoxe din Moldova și a cetățenilor acestei țări, rugăm să fie oprit acest flagel distructiv, care întinează moralicește societatea noastră declarată ortodoxă și care susține valorile familiei.”