Cetățenii Republicii Moldova vor putea solicita un nou tip de buletin de identitate, de model european
Cetățenii Republicii Moldova vor putea solicita un nou tip de buletin de identitate, de model european, începând din luna aprilie al anului curent. Anunțul a fost făcut de directorul Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu. Potrivit lui, primul milion de cărți de identitate vor fi eliberate gratuit cetățenilor care solicită actul cu termen de perfectare de 20 zile lucrătoare.
MIRCEA EȘANU, directorul Agenției Servicii Publice: „Avem trei obiective majore în privința introducerii acestui document național. În primul rând, să avem un document recunoscut și conform tuturor standardelor europene care eventual vor putea fi folosite ca documente de călătorie în marea familie europeană. Al doilea aspect, extrem de important, este să creștem exponențial numărul cetățenilor care dețin identitate electronică, adică semnătură electronică. Să poată accesa multitudinea de servicii digitale care deja sunt existente.”
Informația despre domiciliu sau reședința temporară nu va fi specificată în noul model a cărții de identitate, astfel cetățenii nu vor trebui să-și preschimbe actul de identitate la fiecare schimbare de adresă.
MIRCEA EȘANU, directorul Agenției Servicii Publice: „Legea intră în vigoare în data de 31 martie. Asta este ziua de luni. Noi ne vom rezerva două zile pentru data de 31 martie și 1 aprilie ca să ne asigurăm că tot procesul funcționează corect. Din 2 aprilie cetățenii se pot apropia deja la sediile Agenției Servicii Publice pentru a solicita actul. Eliberarea gratuită a cărții de identitate împreună cu semnătura electronică și cu cititorul de card vor fi eliberate în termen ordinar, adică de 20 de zile lucrătoare.”
Potrivit autorităților, noua carte de identitate nu este obligatorie, dar va înlocui, treptat, buletinele actuale. Aceasta poate fi solicitată începând cu vârsta de 14 ani.