Chiar dacă am ajuns la aproape jumătatea lunii mai, meteorologii au emis încă un cod galben de înghețuri
Chiar dacă am ajuns la aproape jumătatea lunii mai, meteorologii au emis încă un cod galben de înghețuri. Pe 13 mai, temperatura la suprafața solului va scădea până la -2 grade Celsius. Avertizarea vizează întreg teritoriul Republicii Moldova.
Astfel, marți, la Nord, temperaturile maxime vor ajunge până la 12 grade, iar noaptea coboară la 2 grade, cu cer noros. În Centru, termometrele vor indica până la 14 grade Celsius. Noaptea, valorile termice vor coborî până la 4 grade. În Sudul țării, vom avea parte de circa 17 grade pe timp de zi, iar noaptea vor fi în jur de 7 grade.
În Capitală, temperaturile se vor ridica până la 15 grade, iar minimele se vor situa în jurul valorii de 3 grade, cu cer predominant noros.
Miercuri, vremea nu se schimbă esențial.