Cupa Moldovei 2023: Sheriff și Sfântul Gheorghe au prima șansă la calificare în finală

Miercuri se decid cele două finaliste ale Cupei Moldovei 2023. După manșa tur a semifinalelor, Sheriff Tiraspol și Sfântul Gheorghe pornesc cu prima șansă la accederea în ultimul act.

Or, în tur, „Viespile” au câștigat, pe teren propriu, cu 2-0 partida contra celor de la Petrocub. Ulterior însă, în weekend, cele două echipe s-au întâlnit în etapa a șaptea din Super Liga, iar de această dată meciul s-a terminat la egalitate, 1-1.

Ținând cont de cum au stat lucrurile duminică, la Hâncești, nu ar fi o mare surpriză dacă elevii lui Ivan Tabanov ar reușit să obține biletul spre finală.

De partea cealaltă, în tur, Sfântul Gheorghe a câștigat cu 1-0 contra lui CSF Bălți. Și aici, la fel, echipele s-au întâlnit trei zile mai târziu într-un meci direct din campionat, unde, din nou, învingători au ieșit „Sfinții”. În deplasare, aceștia s-au impus și mai clar, scor 2-0. Astfel, echipa pregătită de Nicolai Madrîcenco este așteptată să meargă în ultimul act al competiției pentru al cincilea an la rând.

Returul celor două duble manșe este programat pentru miercuri, trei mai, la Hâncești, respectiv Bălți, cu începere de la ora 19:00. Marea finală va avea loc pe 28 mai.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata