Guvernul danez a anunțat, vineri, că va propune un nou proiect de lege prin care va deveni ilegală arderea Coranului în spații publice, o parte a efortului întreprins de țara nordică pentru a dezescalada tensiunile cu țările musulmane, relatează digi24.ro.
Danemarca, dar și Suedia, s-au confruntat, recent, cu o serie de proteste publice în care mai multe persoane au ars sau au distrus în diferite feluri Coranul, cartea considerată sfântă a musulmanilor.
Aceste proteste au provocat revoltă printre multe țări musulmane care au cerut ca guvernele țărilor nordice să oprească aceste evenimente, pe care le consideră o insultă la adresa credinței lor.
„Guvernul va propune legislație care să interzică manevrarea inadecvată a obiectelor cu semnificație esențial-religioasă pentru o comunitate religioasă”, a transmis ministrul justiției de la Copenhaga, Peter Hummelgaard. „Prin această lege vom face pasibilă de pedeapsă arderea în public a Coranului, Bibliei sau Tora, de exemplu”, a spus oficialul danez. Guvernul a respins protestele partidelor de opoziție, care spun că această lege încalcă libertatea de exprimare.
Ministrul de externe, Lokke Rasmussen, declarase, în iulie, că guvernul va căuta să găsească un „instrument juridic” care să permită autorităților să prevină arderea Coranului în fața ambasadelor țărilor în Danemarca. Încălcarea acestei legi se va pedepsi cu amenzi sau cu până la doi ani de închisoare.
Oficialul nu a precizat când proiectul de lege va fi votat în parlament. Și Suedia vecină a transmis că este în căutare de modalități pentru a limita din punct de vedere legal posibilitatea arderii Coranului, tot pentru a reduce tensiunile după ce amenințările recente i-au făcut pe oficiali să ridice nivelul alertei de terorism.