Decis! În Federația Rusă vor fi deschise doar două secții de votare, ambele la Moscova

Pentru referendumul și alegerile prezidențiale din 20 octombrie, în Federația Rusă vor fi deschise doar două secții de votare, ambele la Moscova. O decizie în acest sens a fost aprobată de către Comisia Electorală Centrală.

Vicepreședintele CEC, Pavel Postica, a declarat că în Federația Rusă vor fi funcționale două birouri electorale, ambele la sediul misiunii diplomatice de la Moscova.

Potrivit lui, o asemenea decizie a fost luată după ce Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău și consiliul electoral de circumscripție nu au reușit să pună în executare hotărârea CEC privind organizarea a cinci secții de votare în Federația Rusă, deși hotărârile emise de comisie sunt obligatorii.

Astfel, în urma deciziei CEC, au fost distruse 26 de mii de buletine de vot tipărite anterior pentru votarea la alegerile prezidențiale și referendum la trei secții de votare din Surgut, Sankt Petersburg și Iaroslav, constituite de către Comisie pentru alegătorii din Federația Rusă.

În același timp, MAE a anunțat că repartizarea buletinelor de vot în secțiile din străinătate este în plină desfășurare.

Amintim că CEC a decis, pe 14 septembrie, să deschidă 234 de secții de votare peste hotarele țării, dintre care în Federația Rusă cinci secții de votare. Mai târziu, Ministerul de Externe de la Chișinău a recomandat deschiderea a doar două secții de votare și ambele la Moscova, invocând motive de securitate.

 

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata