Deputat PAS: „Nu poate fi eficientă o primărie care are în sat 800 de oameni”

Amalgamarea voluntară va permite localităților amalgamate să beneficieze de fonduri suplimentare pentru infrastructura drumurilor și pentru transport public de calitate. O spune deputatul PAS, Dorian Istratii, care justifică necesitatea comasării localităților prin numărul mic de cetățeni care au rămas în satele Republicii Moldova. Parlamentarul spune că este puțin probabil ca primarii să-și dorească amalgamarea voluntară înainte de alegerile locale generale, notează IPN.

Proiectul legii privind amalgamarea voluntară a fost votat de Parlament și presupune comasarea benevolă a două sau a mai multor localități de nivelul I pentru a consolida capacitatea lor administrativă și a presta servicii publice de calitate cetățenilor. Deputatul PAS, Dorian Istratii, se arată sceptic că primarii localităților își vor dori amalgamarea până la scrutinul din 5 noiembrie.

„Am votat legea care permite amalgamarea voluntară a localităților. Sunt și bani alocați în acest sens. Cine dorește să o facă, poate să o facă. Dar eu cred că nu se va întâmpla până la alegeri, fiindcă nu cred că există vreun primar curajos care ar vrea să facă acest lucru. E chestiune politică, cetățenii s-au obișnuit să aibă în localitate o primărie, dar când explici cetățeanului că primăria sa din localitate nu-și poate achita salariile și e nevoie de amalgamare voluntară, pe cetățean oricum îl interesează să aibă servicii la el în localitate”, a spus deputatul PAS, Dorian Istratii, în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Potrivit proiectului de lege, amalgamarea voluntară va fi încurajată financiar. Adică, vor fi alocați bani din bugetul de stat pentru dezvoltarea infrastructurii și suplinirea bugetelor locale pentru o perioadă de șapte ani.

„Este necesar ca aceste localități care decid amalgamarea voluntară să beneficieze de o atenție sporită. E vorba de finanțare pentru drumurile dintre localitățile amalgamate, transport public între localitățile amalgamate, inclusiv centre unice pentru prestarea serviciilor de la ASP. Este important ca în localitatea de bază, unde este și primăria, cetățeanul să poată să-și perfecteze un act de identitate sau un act cadastral fără ca să mai meargă la raion. În prezent, avem peste 400 de localități în care sunt mai puțin de 1500 de locuitori. E o problemă foarte gravă, nu poate fi eficientă o primărie care are în sat 800 de cetățeni”, a mai spus deputatul PAS.

Proiectul de lege prevede că primarul sau 1/3 din numărul consilierilor locali aleși pot propune amalgamarea. Procesul este inițiat prin decizii ale consiliilor locale adoptate cu votul majorității consilierilor locali aleși. Decizia propriu-zisă privind amalgamarea trebuie consultată public în spiritul transparenței decizionale și se adoptă cu votul a 2/3 din numărul consilierilor locali aleși.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata