Deputatul independent Vasile Bolea ar putea să rămână fără fotoliul în Parlament, după ce nu a raportat venituri de peste 231 de mii de lei în declarația de avere în perioada anilor 2018-2019. Încălcarea a fost depistată de Autoritatea Națională de Integritate.
Parlamentarul a precizat pentru că „prima dată aude” și că nu a fost informat despre actul de constatare a ANI.
„Se constată existența diferenței substanțiale și deținerea averii cu caracter nejustificat, în mărime de -231 109,8 lei, diferență ce a fost constatată între averea dobândită, veniturile obținute și cheltuielile realizate în perioada anilor 2018-2019 de către Bolea Vasile și membrii de familie”, se menționează în documentul ANI.
Cauza urmează a fi transmisă în instanța de judecată spre examinare, iar averea nejustificată va fi confiscată.
De asemenea, prin Actul de constatare, în privința parlamentarului supus controlului s-a dispus încetarea mandatului, a raporturilor de muncă sau de serviciu în condițiile legislației în vigoare.
„Aceasta va fi decăzută din dreptul de a exercita o funcție publică sau de demnitate publică pe o perioadă de 3 ani, cu înscrierea în Registrul de stat al persoanelor care au interdicție de a ocupa anumite funcții”, precizează ANI.
Vasile Bolea a fost în trecut membru al Partidului Socialiștilor, iar actualul mandat de deputat la obținut candidând pe listele acestei formațiuni politice. În 2023, Vasile Bolea și alți deputați socialiști – Alexandr Nesterovschi, Irina Lozovan și Alexandr Suhodolschi – au părăsit partidul, însă au păstrat fotoliile de parlamentar. Ulterior, toți patru au aderat la Partidul „Renaștere” – controlat de Ilan Șor, care este condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară” și se ascunde de justiție în Rusia.