DOC/ Igor Dodon: Dragalin spune ca nu cunoaște detalii din dosarul meu, dar semnează actele procesuale

Fostul Președinte al țării, Igor Dodon, a prezentat două documente prin care s-ar demonstra că șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a semnat acte procesuale, cu toate că aceasta a menționat anterior că nu cunoaște detaliile din dosarul în care este vizat acesta. Potrivit lui Dodon, legea stabilește clar, că pentru a activa în Procuratura Anticorupție e nevoie de o experiență.

„E clar că de la procurori fără experiență ne putem aștepta atît la neglijarea legii cît și la necunoașterea ei. Legea stabilește clar, că pentru a activa în Procuratura Anticorupție e nevoie de o experiență de procuror de cel puțin 4 ani, iar învinuirea în cauzele penale privind infracțiunile date în competența Curții Supreme de Justiţie este prezentată de procurori din cadrul Procuraturii Generale, pentru care este stabilită aceeași vechime in funcție de procuror de cel puțin 4 ani, despre faptul ca acel procuror Iarmaliuc nu corespunde acestor cerințe legale, au spus-o de nenumărate ori avocații mei”, a spus Dodon.

Totodată, acesta a menționat că acest „recurs” va fi un adevărat „test”de integritate și legalitate al Curții Supreme de Justiție.

„Și încă ceva, am auzit dăunăzi, că domnișoara Drăgălin zice că nu prea cunoaște dosarul instrumentat împotriva mea. Cu toate acestea, se dă cu părerea, creează percepții, chiar dacă acționează fără a cunoaște în detalii cazul și aplicînd duble standarde, ceea ce e inadmisibil într-un stat de drept. Nu prea cunoaște…Straniu?…Dar cum semnează ea atunci actele pe acest dosar în Procuratura Anticorupție reformată? Sau semnează automat pentru a stinge datoriile iscate în urma concursului ?”, a menționat Igor Dodon.

Amintim că la 18 noiembrie curent, Igor Dodon, judecat în dosarul numit generic „kuliok”, a fost eliberat din arestul la domiciliu, dar are interdicția de a părăsi țara în decurs de 60 de zile.

Fostul președinte se afla în arest la domiciliu din 26 mai, în dosarul „kuliok”, inițiat în temeiul imaginilor video în care i s-ar oferi o pungă neagră din partea ex-liderului PDM Vladimir Plahotniuc. Acesta e acuzat de corupere pasivă și de acceptarea finanțării Partidului Socialiștilor de către „o organizație criminală”.

Pe 6 octombrie, Procuratura Anticorupție a expediat în judecată dosarul numit generic „kuliok”, în care ex-președintele Igor Dodon este acuzat de corupere pasivă și de acceptarea finanțării Partidului Socialiștilor de către „o organizație criminală”.

Dodon este învinuit că, în iunie 2019, ar fi pretins și primit între 600.000 și un milion de dolari de la oligarhul democrat Vladimir Plahotniuc și omul lui de încredere, Serghei Iaralov.

Banii ar fi fost destinați pentru cheltuielile curente ale Partidului Socialiștilor, inclusiv pentru salariile angajaților partidului. În schimb, Dodon ar fi urmat să negocieze cu factori de decizie din Rusia condiții favorabile Partidului Democrat și personal lui Plahotniuc privind crearea unei coaliții de guvernare între democrați și socialiști.

Igor Dodon pledează nevinovat.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata