Pe site-ul Legislativului a fost publicat programul de guvernare propus de către candidatul la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova, Dorin Recean. Printre obiectivele fundamentale enunțate se numără deschiderea negocierilor pentru aderarea la UE, sporirea fluxului de investiții străine, asigurarea unui sistem judiciar „independent, echitabil și transparent”, scrie NewsMaker.
Programul de activitate a Guvernului Recean se numește „Moldova prosperă, sigură, europeană” și este împărțit în șase capitole: Viziune, Obiective, Repere privind integrarea europeană, Priorități, Politici sectoriale prioritare și Structura guvernului.
De asemenea, noul Guvern își propune „transformarea statului”, inclusiv funcționari profesioniști și bine plătiți și consultări cu societatea civilă mediul de afaceri și cel academic.
„Ne dorim o țară cu cetățeni prosperi, cu instituții puternice și transparente, cu mediu de afaceri competitiv, pentru care relația cu statul e un accelerator și nu o serie de obstacole. Vrem să trăim într-o lume sigură, în care tratatele internaționale sînt respectate, în care problemele dintre țări se rezolvă prin dialog, în care există respect față de statele mici. Vrem să fim membri deplini ai Uniunii Europene. Acest program desfășoară pașii pe care îi vom întreprinde pentru a realiza această viziune”, se spune în primul capitol, care vorbește despre viziunea guvernului.
Precizăm că, Dorin Recean, împreună cu echipa sa, vor merge astăzi, în plenul Parlamentul pentru a cere votul de încredere al deputaților.
Guvernul Gavrilița a demisionat vinerea trecută. Tot în aceeași zi, la doar câteva ore, Maia Sandu l-a desemnat pe consilierul său pe apărare și securitate, Dorin Recean, să formeze noul cabinet de miniștri.
De atunci, premierul desemnat a avut mai multe întâlniri cu reprezentanți ai societății civile, ai autorităților locale, ai mediului de afaceri, sindicate și cu membrii grupului parlamentar al PAS.