Consilierul președintelui ucrainean, Alexei Arestovici, a depus cererea de demisie. Anunțul în acest sens a fost făcut într-o postare pe Facebook.
Motivul acestei decizii ar fi fost o declarația scandaloasă despre doborârea unei rachete rusești de apărare antiaeriană la Dnipro.
„Am completat cererea de demisie din funcție. Vreau să arăt un exemplu de comportament civilizat: o greșeală de principiu, deci, demisia”, a scris Arestovici.
Amintim că, în ajun, mai mulți deputați ai Radei Supreme de la Kiev au cerut demisia lui Alexei Arestovici din administrația prezidențială. Deputatul Alexei Goncearenko a anunțat că a început colectarea de semnături în acest sens. Goncearenko s-a adresat Serviciului ucrainean de Securitate cu solicitarea de a iniția o anchetă pe numele lui Arestovici, sub acuzația de „trădare de patrie”.
Anterior, Arestovici declara că racheta care a lovit blocul din Dnipro ar fi fost, de fapt, doborâtă de sistemul ucrainean de apărare antiaeriană. Armata ucraineană a negat vehement informația. Ulterior, Arestovici și-a cerut scuze și a dat vina pe oboseală.