Dragalin spune că nu pleacă din funcție: „O să continui să lucrez în fiecare zi în interesul cetățenilor”

Veronica Dragalin vrea să-și ducă până la capăt mandatul de 5 ani la șefia Procuraturii Anticorupție. Aceasta a infirmat zvonurile privind demisia sa în cadrul unei conferințe de presă. Șefa PA a mai subliniat că funcția sa este apolitică și că toți cei care încalcă legea trebuie să fie trași la răspundere.

Veronica Dragalin, șefa PA: „Sunt aici în această funcție pe care o am, un mandat de 5 ani de zile, o să continui să lucrez în fiecare zi în interesul cetățenilor și mai departe aflu și eu din presă ce se întâmplă în alte instituții ale statului”.

Dragalin recunoaște totuși că a făcut și greșeli de când a preluat șefia Procuraturii Anticorupție.

Veronica Dragalin, șefa PA: „Cu siguranță am făcut greșeli în ultimii 2 ani jumate, sunt și eu om, deci nu sunt perfectă. Eu am o listă a mea, deci dacă aș putea merge înapoi, aș proceda altfel pe unele locuri. Se vede după întrebările pe care le primesc, chiar și astăzi, după 2 ani jumate de activitate, că există așa o percepție greșită că eu sunt aici ca procuror să servesc o anumită clasă politică. Eu am spus de la bun început că am venit aici ca un procuror independent, nu am venit să ajut în partid sau să tragă la răspundere penală alt partid, deci am venit să-mi exercit funcția de procuror, care e o funcție apolitică. Dar eu cred că am făcut greșeli care au creat percepția că am o relație prea apropiată de anumite persoane cu funcții publice. Aici, în Moldova, din punctul meu de vedere, relația între procurorul-șef anticorupție și clasa politică trebuie să fie una echidistantă”.

Veronica Dragalin a venit la șefia Procuraturii Anticorupție în august, 2022, după ce a câștigat concursul, unul destul de controversat, pentru această funcție. Jurist de profesie, Veronica Dragalin a declarat în timpul probei interviului că printre prioritățile sale se numără pedepsirea celor care au furat statul, întoarcerea banilor furați înapoi cetățenilor și creșterea credibilității societății în Procuratură.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata