După mobilizarea parțială anunțată de Federația Rusă, Maia Sandu a decis convocarea unei noi ședințe a Consiliului Suprem de Securitate
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat pentru sâmbătă, 24 septembrie, ședința Consiliului Suprem de Securitate.
Potrivit comunicatul de presă al Președinției, membrii CSS vor discuta despre securitatea regională în contextul războiului din Ucraina.
Ședința va începe la ora 10.00.
Amintim că, Vladimir Putin a anunțat miercuri dimineață o mobilizare militară parțială în Rusia, la aproape șapte luni de la începutul războiului pe care el îl numește „operațiune specială” și în contextul în care Ucraina recuperează teritoriu în contraofensiva sa.
El a avertizat Occidentul că „nu este o cacealma” și a spus că Rusia va folosi toate mijloacele de care dispune pentru a-și proteja teritoriul.
Discursul său a venit la o zi după ce regiunile ocupate de Rusia în estul și sudul Ucrainei au anunțat că intenționează să organizeze voturi pentru a fi încorporate în Rusia, declanșând indignare și condamnări nu numai la Kiev, ci și din partea unei mari părți a comunității internaționale.
Ulterior, ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a declarat că vor fi mobilizați doar cei cu experiență relevantă de luptă și de serviciu și nu recruții sau studenții, precizând că numărul rezerviștilor chemați la arme se ridică la 300 000.