După o perioadă de ieftiniri constante, benzina și motorina vor fi mai scumpe și-n weekend, potrivit Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică.
Astfel, sâmbătă, duminică și luni, un litru de benzină A95 va fi vândut la pompă cu 22 de lei și 51 de bani, cu șase bani mai mult. La rândul său, motorina standard va putea fi comercializată la stațiile PECO din țară la un preț maxim de 18 lei și 37 bani pentru un litru, cu șapte bani mai mult.
Totuși, comparativ cu valorile maxime înregistrate la începutul anului curent, benzina A95 este în prezent mai ieftină cu doi lei și 47 de bani pentru un litru, iar motorina – cu trei lei și 49 de bani pentru un litru.
ANRE anunță că va continua să monitorizeze cu strictețe piața produselor petroliere, asigurând transparența și corectitudinea la stabilirea prețurilor, precum și protejarea intereselor consumatorilor.
