Epopeea continuă: Un grup de preoți din Eparhia de Bălți și Fălești s-au adresat Episcopului Markel cu solicitarea de a-i binecuvânta ca să nu o mai pomenească la liturghiile pe Maia Sandu
Un grup de preoți din Eparhia de Bălți și Fălești s-au adresat Episcopului Markel cu solicitarea de a-i binecuvânta ca să nu mai pomenească la liturghiile sale Președintele țării, care a promulgat legea privind ratificarea Convenției de la Istanbul.
„Cerem binecuvântarea și susținerea Sfinției Voastre de a înceta rugăciunile pentru așa conducere a țării, care este lipsită de rațiune morală și duhovnicească, fiind distrugătoarea tradițiilor și societății creștine”, se spune în adresarea semnată de mai multe fețe bisericești din nordul țării.
Toți deputații PAS, care au votat pentru ratificarea Convenției de la Istanbul, au acces interzis la mărturisire și împărtășanie în bisericile din Eparhia de Bălți și Fălești până la Duminica Mare anul 2022.
O dispoziție în acest sens a semnat recent Episcopul de Bălți și Fălești, Markel, și a fost expediată tuturor celor 136 de biserici și 5 mănăstiri din Eparhia dată.