Pentru al 21-lea an consecutiv, Lumina Sfântă de la Mormântul Domnului, va ajunge în Moldova de la Ierusalim. De această dată, Focul Haric va fi adus de către episcopul Ioan de Soroca, în seara zilei de sâmbătă, în scuarul catedralei mitropolitane „Naşterea Domnului” din Chișinău, de unde Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir va împărți Sfânta Lumină ierarhilor, preoților și tuturor creștinilor.
Anterior, secretarul general al Mitropoliei, Vadim Cheibaș, a declarat pentru presă că cei care se vor deplasa în pelerinaj în Israel vor merge cu o rută comercială.
Anul trecut, Focul Haric a fost adus la Chișinău de Mitropolitul Vladimir. Toate cheltuielile au fost suportate de Partidul ȘOR, deși Mitropolia a negat informațiile apărute în spațiul public.
În 2021, Mitropolitul Vladimir nu a mers la Ierusalim, iar lumina sfântă a fost adusă de un singur preot, comparativ cu anii precedenți când se deplasa delegația din care făcea parte un număr mai mare de persoane.