Fostul director de la CFM, Iurie Topală, a revenit acasă după 3 luni petrecute în Penitenciarul nr.13
Fostul director al Căilor Ferate (CFM), Iurie Topală, învinuit de abuz în serviciu, a revenit acasă după 3 luni petrecute în Penitenciarul nr.13. Judecătoria Chişinău a dispus transferarea sa în arest la domiciliu pentru 30 de zile, scrie Anticoruptie.md.
Potrivit sursei, Emil Gaitur, ofiţer de presă la Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), ar fi precizat că dosarul se află în gestiunea instanţei, iar la această etapă judiciară procurorii nu sunt în drept să contesteze măsura preventivă.
Fostul director al Căilor Ferate, Iurie Topală, reținut pe 13 ianuarie 2021 de ofițerii Interpol din Belgia, a fost extrădat în Republica Moldova pe 3 noiembrie curent. Acesta este învinuit de abuz în serviciu în interesul unui grup criminal organizat în legătură cu managementul defectuos în 2015–2019. Estimările preliminare efectuate de procurori arată că prejudiciul cauzat de managementul lui Iurie Topală constituie 250 milioane de lei.
Iurie Topală a afirmat că acuzațiile la adresa sa sunt nefondate, iar în momentul plecării sale de la CFM întreprinderea funcționa fără probleme, iar angajații își primeau salariile la timp.