FOTO/ A plecat de acasă și nu s-a mai întors. Un bărbat de 74 de ani din Taraclia, căutat de rude și poliție
Poliția Republicii Moldova informează că la ora actuală se desfășoară acțiuni pentru depistarea unui bărbat de 74 ani din satul Ciumai, raionul Taraclia, care la data de 11 decembrie a plecat de la domiciliu într-o direcție necunoscută și până la moment nu se cunoaște locul aflării acestuia.
Potrivit oamenilor legii, bărbatul poate manifesta semne de dezorientare în spațiu.
Semnalmente: îmbrăcat cu sacou negru, pantaloni sport de culoare cafenie, pe cap purta o căciulă neagră.
Persoanele care deţin informaţii ce pot contribui la găsirea persoanei sunt rugate să apeleze la numărul de telefon 0294 21 180 sau la 112.