FOTO/ Aerul care ne îmbolnăvește. Ex-premier: „Prietena Maiei Sandu de la Ministerul Sănătății nu va veni cu recomandări populației cum să se protejeze”
Teritoriul Republicii Moldova ar fi „dominat” de aer extrem de poluat în aceste zile. Cu mai multe date în acest sens a venit ex-premierul țării, Ion Chicu, într-o postare pe rețelele de socializare.
Potrivit lui Chicu, care face referire la gradația IQA, valorile situate între 150 și 200 unități denotă prezența în atmosferă a aerului nesănătos pentru oameni, cu consecințe care ar fi dăunătoare pentru sănătate.
„Evident, că acesta este rezultatul arderii păcurii la CET-urile municipale. Evident, că nicio instituție a statului nu consideră necesar să informeze oamenii despre asta. Evident, că prietena Maiei Sandu de la Ministerul Sănătății nu va veni cu recomandări populației cum să se protejeze.
Astfel, analfabetismul și corupția grupării PAS lasă oamenii nu doar fără surse de existență, dar și fără aer, la propriu. Ce năPASte pe capul oamenilor va mai aduce Partidul Aerului Stricat?”, se întreabă fostul Prim-ministru.