Vă mai aduceți aminte de Grigoraș, nu? Băiețelul de 11 ani din Soroca care nu a mers până acum la școală, după ce cazul său a fost prezentat publicului de către presa locală.
L-am găsit acasă, cu bunicii săi și fratele lui mai mare. După ce a fost publicat cazul acestuia, autoritățile locale afirmaseră că au reușit să intervină și să-l integreze pe Grigoraș, să meargă la școală. Doar că Grigoraș a primit doar un loc în școală, nu și cele necesare. Asistenții sociali și autoritățile locale bat des la ușa lui Grigoraș, dar băiatul nu poate să meargă la școală dintr-un motiv simplu: nu are cu ce.
Andrei Batereanu, președinte AO Ștefan cel Mare și Sfânt
„Grigoraș, îți place fotbalul? Acum, ia ceva dulce, ca mai apoi să joci fotbal”
O Asociație Obștească de la noi, pe nume „Ștefan cel Mare și Sfânt”, a mers la acest băiat, după ce, acum câteva săptămâni, a demarat o campanie de sprijin pentru Grigoraș. Ghiozdan, rechizite, produse alimentare de tot felul a primit băiatul din partea membrilor Asociației.
Asociația s-a angajat plenar pentru a-i asigura lui Grigoraș toate cele necesare pentru a învăța până în clasa a noua, cu o singură condiție – ca acesta să meargă la școală.