Grosu: Amendamentul privind dezinformarea online a fost retras

Președintele Parlamentului și liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu, confirmă că amendamentul privind dezinformarea online, criticat dur de societatea civilă și deputați, a fost retras. Într-o discuție cu jurnaliștii, Grosu a menționat că urmează discuții pe marginea acestei inițiative.

Igor Grosu, președintele Parlamentului: „Da, e pus pe pauză, va trebui să avem discuții mai în detaliu, pentru că, stimați ziariști și cei care ne privesc, cu proiectul ăsta, fără proiectul ăsta, dezinformarea nu dispare. Ea o să fie prezentă și omniprezentă, și într-o avalanșă și mai mare. Deci noi de problema asta nu fugim nicăieri, chiar dacă ne place sau nu ne place. A fost retras pentru că au fost voci inclusiv din partea societății civile, în mass-media. Iată, azi am discutat și cu colegii din Senatul României la acest acest subiect. Și ce v-au spus? Ce vă spun și eu, că lucrurile trebuiesc abordate, tratate și nu date într-o parte, să ne facem că nu există lucrul ăsta. Dezinformarea există, dezinformarea e un pericol la adresa securității statului. Da, trebuie să capacităm instituții. Noi avem o instituție deja care a demonstrat reziliență, Consiliului Audiovizualului. Trebuie sa vedem cum o capacităm, ce instrumente dăm pentru a contracara, pentru a avea acel contact permanent cu giganții, marele platforme de socializare, așa cum și-au stabilit ei cu TikTok-ul, cu Facebook-ul și așa mai departe”.

Anterior, vicepreședinta Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Olesea Stamate, a anunțat că amendamentul care prevedea sancțiuni pentru răspândirea informațiilor false pe internet a fost retras. Stamate a subliniat că astfel de măsuri trebuie analizate cu prudență și consultate cu partenerii externi ai țării, pentru a nu încălca dreptul la libera exprimare.

Amendamentul retras prevedea introducerea unor amenzi pentru difuzarea informațiilor false în mediul online, măsură considerată de politicienii de opoziție, reprezentanți mass-media și reprezentanți ai societății civile un atentat la drepturile fundamentale ale cetățenilor.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata