În zilele de odihnă, peste 3 500 de conducători auto au încălcat regulile de circulație rutieră. Potrivit Inspectoratului General de Poliție, 1 252 de șoferi au depășit limita de viteză.
Totodată, 53 de persoane au condus în stare de ebrietate, iar 15 dintre acestea s-au ales cu dosare contravenționale.
Peste 500 de conducători auto nu au respectat indicatoarele de semnalizare rutieră, iar 489 nu aveau cuplată centura de siguranță.
La fel, 369 de șoferi au încălcat regulile de oprire și neacordare de prioritate pietonilor și altor participanți la traficul rutier.
În zilele de odihnă, polițiștii au intervenit în 249 de cazuri în urma apelului la numărul unic 112.