Înarmați, trei tineri au furat zeci de mii de lei din stații PECO
Trei tineri, care făceau parte dintr-o grupare criminală, au fost reținuți de către oamenii legii, după ce au furat peste 170.000 de lei de la patru stații PECO din țară.
Potrivit oamenilor legii, după ce una din stațiile PECO, din sectorul Rîșcani al capitalei, a fost supusă unui furt la sfârșitul lunii decembrie anul trecut, de unde au fost sustrase 38 900 de lei, au urmat trei atacuri tâlhărești.
Bănuiții erau înarmați și deghizați cu măști și haine negre. Suma totală a pagubei înregistrate în urma comiterii acestor infracțiuni este de 170.000 de lei.
Toți trei au fost reținuți. Tinerii au vârsta cuprinsă între 20 și 24 de ani și sunt originari din raioanele Călărași și Rezina.
Acum, indivizii riscă să petreacă ani grei în spatele gratiilor.