Incendiile de la poligoanele de deșeuri din țară au provocat aprinderea a zeci de hectare de terenuri agricole și de pădure
Incendiile de la poligoanele de deșeuri din țară au provocat aprinderea a zeci de hectare de terenuri agricole și de pădure. Declarația a fost făcută de șeful adjunct al Direcției prevenție a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Dumitru Vieru. Potrivit lui, incendiile în spațiile de depozitare a deșeurilor izbucnesc din mai multe cauze.
DUMITRU VIERU, șeful adjunct al Direcției prevenție a IGSU: „Prima cauză este cauza naturală, deci datorită temperaturilor care sunt înalte, umidității care este și, în plus, materialelor care sunt, în timpul procesului de fermentare se degajă acel metan, metanol care se autoaprinde de la căldură, umiditate ele se autoaprind și ard. Este a doua cauză – arderea intenționată care, iarăși, se împarte în două cauze. Noi avem căutătorii de metale care intenționat aprind să ardă diferite straturi ca să găsească metalele sau alte elemente care îi interesează și a doua – însăși populația, în zonă, pentru a micșora suprafețele de poligoane ca să poată depozita alte deșeuri suplimentar.”
La rândul său, consilierul prezidențial în domeniul protecției mediului și schimbărilor climatice, Iuliana Cantaragiu, a menționat că majoritatea platformelor de stocare a deșeurilor nu dispun de autorizare, nu respectă normele sanitare și cele de securitatea antiincendiară.
IULIANA CANTARAGIU, consilier prezidențial în domeniul protecției mediului și schimbărilor climatice: „Nu se respectă metodologia de depozitare a deșeurilor și, în general, metodologia spune că straturile de deșeuri se depozitează ca un tort. Acolo, pur și simplu, autoritatea publică locală, ține de ea, competența ei este să îngrădească, să pună paznic. Astea sunt lucruri banale, elementare, obligatorii, must have pentru o gunoiște, chiar dacă este ea cum este, dar un gard, un paznic ca să nu permită accesul acelor oameni care dau foc.”
Potrivit informațiilor, în primele șase luni ale anului 2024 au fost înregistrate 324 de intervenții la lichidarea focarelor de ardere a poligoanelor de deșeuri. Cifra este mai mare în comparație cu anii precedenți, când pompierii interveneau la stingerea în medie la patru sute de focare de ardere la platformele de stocare a deșeurilor în decurs de un an.