Incendiile de vegetație, tot mai frecvente. Mesajul șefului statului pentru cei care încalcă Legislația
Pe parcursul săptămânei trecute, peste 612 hectare de terenuri au ars, iar angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au intervenit în 217 cazuri ca să stingă incendiile de vegetație. Astfel, odată că începerea unui nou sezon agricol, mulți oameni, inclusiv agricultori, aleg să ardă iarba uscată ca să-și curețe câmpurile, ceea ce reprezintă o practică vicioasă care aduce mult disconfort și pune în pericol viața și sănătatea oamenilor ce locuiesc în apropierea terenului incendiat.
De asemenea, curățarea terenurilor prin ardere, în condiții de vânt și pe timp uscat, poate duce la incendierea pădurilor, a liniilor de comunicații, țevilor de gaz și chiar a caselor de locuit.
În context, președintele Moldovei, Maia Sandu, a ținut să reamintească într-o postare pe rețelele de socializare că, pentru a combate practicile dăunătoare, anul trecut au fost majorate amenzile pentru toți cei care încalcă legislația și incendiază miriștile și vegetația uscată.
În prezent, amenda pentru persoanele fizice poate ajunge până la 15.000 lei, iar pentru persoanele juridice până la 40.000 lei.
„Incendierea miriștilor este un obicei barbar care trebuie eliminat, este responsabilitatea noastră să avem grijă de natură și de cei dragi”, a mai menționat Maia Sandu.
De cealaltă parte, IGSU atenționează repetat oamenii să nu aprindă vegetația uscată, gunoiul menajer și stufărișul. În condiții de temperaturi ridicate, umiditate redusă și vânt orice scânteie poate provoca incendii de proporții. De asemenea, în cazul izbucnirii focului, cetățenii sunt îndemnați să sune de urgență la numărul scurt 112.