Incendiu de groază la Bălți: Pompierii au depistat cadavrul carbonizat al proprietarei, o femeie în vârstă de 74 de ani

În dimineața zilei de 18 decembrie, pompierii din nordul țării au fost solicitați pentru a lichida un incendiu izbucnit într-un apartament de pe strada Bulgară nr. 146 din municipiul Bălți. Potrivit IGSU, pentru lichidarea arderii la fața locului au fost trimise două echipe de salvatori și pompieri.

Ajunși, aceștia au stabilit că ard mai multe bunuri materiale din interiorul apartamentului.

În misiunea de stingere a flăcărilor, angajații IGSU au depistat cadavrul carbonizat al proprietarei, o femeie în vârstă de 74 de ani. În consecință au fost afectate mai multe bunuri materiale de la balconul apartamentului, dar și din interiorul unei odăi.

Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite ulterior de specialiști.

Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 21 situații de risc.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata