Instanța din Atena a acceptat declarația lui Vlad Plahotniuc și în celelalte două cereri înaintate cu privire la extrădarea sa, procedurile fiind conexate după scandalul de ieri.
„Comunicatul de ieri a avut efect imediat. Ministerul Justiției din Moldova a fost nevoit ieri să completeze dosarul de extrădare, iar astăzi ambele cereri – cea a Procuraturii Generale și cea a Ministerului Justiției – au fost conexate și au fost examinate într-o singură procedură, într-o singură ședință.
La această ședință, Vladimir Plahotniuc a reconfirmat acceptul său de a fi extrădat în Republica Moldova.
Acum totul depinde de autoritățile din Moldova: să nu mai pună piedici și să nu înainteze noi cereri artificiale. Singurul pas care a rămas, după ce Ministerul Justiției elen va confirma extrădarea, este stabilirea unei date cât mai apropiate pentru transfer. Mingea este în terenul lor.”, a declarat Lucian Rogac, avocatul lui Vlad Plahotniuc.
Ieri, ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, califica aceste declarații ca fiind falsuri ordinare, iar repetarea acestor narațiuni nu au legătură cu realitatea și cu procedura europeană cu privirea la extrădare.
(Veronica Mihailov-Moraru, ministrul Justiției)
„Conform Convenției, cererile de extrădare se înaintează timp de 40 de zile de la momentul reținerii persoanei. Dacă vorbim despre cetățeanul Vladimir Plahotniuc, atât Procuratura Generală a inițiat cereri de extrădare, cât și Ministerul Justiției. Respectiv, urmare a examinării primei cereri de extrădare înaintată de Procuratura Generală, săptămâna trecută, de către Curtea de Apel la Atena, toată decizia este în mâinile Ministerului Justiției elen. Autoritățile naționale au făcut tot ce era necesar conform legislație și conform Convenției. Mai departe, Ministerul Justiției elen urmează să analizeze și inclusiv să se stabilească ședințele pentru examinarea celorlalte cereri de extrădare”.
Amintim că, săptămâna trecută, Curtea de Apel Atena a acceptat cererea procurorilor moldoveni privind extrădarea oligarhului la Chișinău. Decizia finală privind extrădarea lui Plahotniuc în Republica Moldova va fi luată de Ministerul Justiției din Grecia.
Vladimir Plahotniuc a fost reținut pe 22 iulie la Atena, iar în prezent se află în cea mai mare închisoare din Grecia. Autoritățile elene au recepționat în total trei cereri de extrădare pe numele lui Plahotniuc de la Procuratura Generală și Ministerul Justiției din Republica Moldova.
