Primăria Capitalei a depus toate eforturile pentru a reveni la regimul obișnuit de iluminare, pentru a spori siguranța cetățenilor. Precizarea vine din partea edilului Ion Ceban, care a adăugat că iluminatul stradal în Chișinău este conectat și deconectat conform regulamentului obișnuit, ținându-se cont de normativele în vigoare și programul anual al întreprinderii “Lumteh”.
„Devieri cu o oră de la graficul stabilit au fost înregistrate doar în luna octombrie 2022, timp de o săptămână, urmare a Deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE). Totodată, Primăria Chișinău este deschisă pentru a acorda tot suportul poliției pentru a fi organizate campanii de informare atât în diverse instituții, cât și în școli și grădinițe cu privire la siguranța în traficul rutier. La rândul nostru, întreprindem multiple acțiuni pentru siguranța cetățenilor pe străzile capitalei”, a declarat Ion Ceban.
Primarul a mai declarat că autoritățile municipale insist și solicită să fie luate decizii radicale la nivel central pentru acei șoferi, dar și pietoni care nu respectă regulile circulației rutiere.