Mai multe echipaje ale Poliției vor patrula în toată țara

Inspectoratul General al Poliției (IGP) va intensifica măsurile de supraveghere și control pe drumurile publice. Astfel, mai multe echipaje vor patrula în toată țara. Decizia a fost luată după ce în ultima perioadă au avut loc accidente rutiere grave, în urma cărora mai multe persoane au fost traumatizate sau chiar au decedat.

În context, IGP a solicitat șoferilor să manifeste un comportament adecvat în cazul în care vor fi opriți în trafic de către agenții de poliție și să se conformeze indicațiilor acestora.

„Comunicarea de prevenire nu aduce rezultatele scontate, iar șoferilor le este mai mult frică de amendă sau ridicarea permisului de conducere, decât că într-o secundă ar putea lua viața unui om. Venim repetat cu un apel la responsabilitate și atenție, iar cei care expun riscului participanții la trafic vor fi pedepsiți conform legii”, este menționat într-un comunicat de presă al IGP.

Potrivit oamenilor legii, principalele cauze care duc la producerea accidentelor sunt depășirea limitelor de viteză și viteza neadaptată la condițiile de trafic, iresponsabilitatea, conducerea în stare de ebrietate, depășirile neasigurate, utilizarea telefonului mobil la volan și neacordarea priorității de trecere pietonilor.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata