Maia Sandu în discuție cu Președintele Senatului, Nicolae Ciucă: „Am mulțumit pentru ajutorul constant și necondiționat din partea României”
La Palatul Parlamentului României, Președinta Maia Sandu a discutat cu Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, despre cooperarea între Chișinău și București și agenda europeană. Lidera de la Chișinău a punctat că România este cel mai important avocat al Republicii Moldova în discuțiile cu instituțiile europene și alte state membre pentru aderarea țării noastre la Uniunea Europeană.
„Am vorbit despre lucrurile pe care am reușit să le facem de la momentul obținerii statutului de țară candidat un an în urmă și despre importanța obținerii unei decizii pozitive a Consiliului UE pe inițierea negocierilor cât de curând posibil. Am apreciat susținerea mai multor partide politice pentru parcursul nostru european, dar și cooperarea foarte bună dintre parlamentele de pe ambele maluri ale Prutului. Am mulțumit pentru ajutorul constant și necondiționat din partea României în ultimii doi ani, ajutor care ne-a ajutat să facem față crizelor prin care trecem și să devenim mai rezistenți”, a declarat șefa statului.