Aproape șase milioane de femei, bărbați, bătrâni și copii au fost uciși în timpul programului organizat de conducătorul nazist, Adolf Hitler, devenind una din cele mai tragice pagini din istoria omenirii. Astăzi, și în Moldova, au fost comemorate victimele a ceea ce s-a numit Holocaust. Cu această ocazie, la Monumentul „Victimelor fascismului” din Chișinău, mai mulți reprezentanți ai instituțiilor de stat au ținut un discurs.
Mitingul de comemorare a victimelor Holocaustului a început cu un scurt rezumat al celui mai mare masacru din istorie.
Apoi, prezent la eveniment, șeful statului Maia Sandu a declarat că astăzi comemorăm oamenii pe care i-am pierdut cu toții.
„Peste 300.000 de evrei, romi, oameni care făceau parte din alte grupuri și-au pierdut viața în regiunea noastră în timpul Holocaustului. Sunt sute de mii de tragedii umane. Multe dintre aceste tragedii rămân în continuare necunoscute. Urmele sângerânde ale istoriei continuă să apară la suprafață chiar și peste decenii”, a menționat Maia Sandu.
La rândul său, prim-ministrul Natalia Gavrilița a declarat că memoria Holocaustului este și trebuie să rămână cea mai importantă armă împotriva războiului.
„Doamnelor și domnilor, memoria Holocaustului este și trebuie să rămână cea mai importantă armă împotriva războiului, pentru că pacea este una dintre cele mai de preț lucruri pentru omenire. Și când vorbesc de pace, mă gândesc nu doar la pacea între state, dar și la pacea din interiorul societății”, a transmis Natalia Gavrilița.
Ziua de 27 ianuarie marchează eliberarea lagărelor de concentrare naziste şi sfârşitul Holocaustului în care șase milioane de evrei au fost ucişi de către regimul nazist, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.