Maia Sandu va candida la alegerile prezidențiale
Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu spune că ea va fi candidatul formațiuni la funcția de președinte, în scrutinul din această toamnă. Potrivit acesteia, care a făcut declarația în cadrului emisiunii „Puterea a Patra”, o decizie finală în acest sens va fi luată până la sfârșitul lunii, la Congresul PAS.
„Decizia mea și a câtorva membri este una. Dar până la urmă vom avea decizia tuturor membrilor. Eu nu pot să spun 100% cum vor vota membrii. Un răspuns definitiv trebuie să fie conform statutului. –Dar e clar că candidatul ar urma să fie Maia Sandu? -E clar că la momentul acela PAS nu o aibă alt candidat pentru prezidențiale”
În context, Maia Sandu, care a făcut referire și la datele ultimelor sondaje, a mai menționat că este gata să lupte și în turul doi al prezidențialelor, ea fiind sigură că viitorul șef al statului nu va fi votat din prima manșă a scrutinului electoral.
Amintim că alegerile prezidențiale au fost programate pentru 1 noiembrie 2020. Iar, public, și-au anunțat deja intenția de a participa la acest scrutin, liderul Platformei DA, Andrei Năstase, și președintele Partidului Unității Naționale, Octavian Țâcu.