Mareșalul Senatului Republicii Polone, Tomasz Grodzki, se va afla, în perioada 24 – 25 ianuarie, într-o vizită oficială la Chișinău. Potrivit direcției comunicare și relații publice a Parlamentului, oficialul polon va avea întrevederi cu conducerea țării – Președintele Parlamentului, Igor Grosu, șefa statului, Maia Sandu, și Prim-ministra Natalia Gavrilița.
Agenda vizitei oficiale mai include discuții cu ministra Sănătății, Ala Nemerenco.
În cadrul întrevederilor vor fi abordate diverse subiecte de actualitate, printre care situația de securitate din regiune, criza energetică și parcursul de integrare europeană a țării noastre, în contextul obținerii statutului de țară candidat la aderarea la UE.
Potrivit agendei vizitei, Maresalul Tomasz Grodzki va susține o lecție publică pentru studenții Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și se va întâlni cu reprezentanții comunității poloneze.
Maresalul Tomasz Grodzki va fi însoțit, pe parcursul vizitei la Chișinău, de un grup de senatori polonezi.