Salariile angajaților din unele instituții de reglementare ar putea fi plafonate. Declarația a fost făcută de președintele Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Radu Marian, la o emisiune de la Rlive. El a precizat că această măsură va aduce economii de câteva milioane pe an.
RADU MARIAN, deputat PAS: „Analizăm acum opțiunea de a avea un plafon la salarizare pentru instituțiile publice care sunt în afara bugetului de stat. Nu e vorba de companii de stat. Entități ca CNPF, ANRCETI, care nu primesc bani de la buget, dar încasează bani din anumite plăți regulatorii, de la companii și de la mediul privat.”
Radu Marian a menționat că normele internaționale stabilesc că entitățile care reglementează sectoare foarte puternice, precum băncile, energia, petrolul, trebuie să aibă salarii similare sau măcar apropiate cu cele din aceste industrii.
RADU MARIAN, deputat PAS: „Îi înțeleg pe cetățenii care spun că e o inechitate socială pentru că sunt aceste salarii mari. Norma internațională spune că aceste entități, care reglementează sectoare foarte puternice, cum sunt băncile, energia, petrolul, trebuie să aibă salarii similare sau măcar apropiate cu cele din aceste industrii. Noi analizăm un proiect de lege și vom vedea în care parametri punem acest plafoane.”
Oficialul a precizat că printre instituțiile vizate s-ar putea regăsi Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică și Comisia Națională a Pieței Financiare.
RADU MARIAN, deputat PAS: „Sunt patru instituții de acest fel – BNM, ANRCETI, CNPF și ANRE. Probabil, la BNM nu vom interveni, pentru că există aspecte de independență a Băncii Centrale pe care cu siguranță nu putem să le abordăm. Dar la restul există discuții.”
Plafonul se va stabili în funcție de salariul mediu, a mai subliniat Radu Marian.
RADU MARIAN, deputat PAS: „Este o măsură care are doar impact emoțional. Asta nu o să ne ajute brusc să reducem deficitul. Această măsură, dacă o vom aproba, o să poată să ne aducă economii de câteva milioane pe an.”
Reamintim că, săptămâna trecută, premierul Alexandru Munteanu a declarat că salariile unor poziții de funcționari publici vor fi reduse. El a precizat că salarizările acestora sunt exagerate.
În luna octombrie, și președintele Maia Sandu declara că salariile din unele instituții de stat sunt exagerate. Ea menționa că există funcții pentru care, altfel decât printr-un salariu competitiv față de sectorul privat, nu poți atrage specialiști foarte buni.
