Mazeiks: UE este pregătită să sprijine țara noastră într-o eventuală criză energetică

Guvernul de la Chișinău a înregistrat în ultimii ani progrese în domeniul energetic, iar dacă de la 1 ianuarie gazul rusesc nu va ajunge în regiunea transnistreană, responsabilitatea va fi a concernului rus Gazprom”. Declarația a fost făcută de ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Janis Mazeiks, la o emisiune de la postul public de radio. Potrivit diplomatului, Gazprom este obligat, potrivit contractului, să livreze gaze naturale până la hotarul țării noastre.

JANIS MAZEIKS, ambasadorul UE în Republica Moldova: „Pentru noi sectorul energetic este unul foarte important și un sector unde Republica Moldova a făcut multe progrese în ultimii trei ani. Suntem pregătiți de muncă cu Guvernul pentru a susține țara în această criză, dar consider că responsabilitatea pentru eventuala criză este a „Gazprom”.

Diplomatul a precizat că Uniunea Europeană a susținut Republica Moldova, în ultimii trei ani, în domeniul energetic cu 240 de milioane de euro.

JANIS MAZEIKS, ambasadorul UE în Republica Moldova: „Avem discuții cu Guvernul și la Chișinău, și la Bruxelles despre necesitățile Republicii Moldova. Am auzit despre suma de 400 de milioane de euro necesară, dar încă nu suntem pregătiți să anunțăm când această susținere va fi posibilă.”

Între timp, liderul de facto de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski ,și-a revăzut propunerea de a interzice exporturile de resurse energetice pe durata stării de urgență în economie, precizând că restricția nu va fi aplicată la energia electrică, atât timp cât regiunea va fi asigurată cu gaze naturale.

La rândul lor, reprezentanții Biroului politici de reintegrare au reiterat, disponibilitatea Chișinăului de a oferi „toate formele de asistență disponibile” pentru a asigura protecția cetățenilor care locuiesc în regiunea transnistreană a Republicii Moldova.

Anterior, premierul Dorin Recean a anunțat că va solicita Parlamentului instituirea stării de urgență în domeniul energetic, începând cu data de 16 decembrie.

 

 

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata