Militarii din cel de-al 20-lea contingent al Armatei Naționale, detașat în operațiunea de menținere a păcii KFOR, și-au încheiat misiunea în Kosovo

Militarii din cel de-al 20-lea contingent al Armatei Naționale, detașat în operațiunea de menținere a păcii KFOR, și-au încheiat misiunea în Kosovo. Cu acest prilej, a fost organizată o ceremonie festivă, la care a participat conducerea armatei.  Totodată, un grup de pacificatori au fost decorați cu diplome și medalii ale Armatei Naționale pentru prestația excelentă pe perioada mandatului.

ANATOLIE NOSATÎI, ministrul Apărării: „Vă zic un bine ați revenit în țară și vă felicit cu misiunea îndeplinită! Personal am avut ocazia să vă vizitez în luna martie, când am marcat cea de-a 20-a aniversare de participare în această misiune. Pe toată această perioadă de timp, militarii Armatei Naționale au dat dovadă de cunoaștere a meseriei, de îndeplinire întocmai a obligațiunilor de interoperabilitate și de furnizor credibil de securitate în această zonă. Am fost mândru să aud aprecierile care au fost date contingentelor anterioare, dar și dumneavoastră. Pentru aceasta vă mulțumesc și vă felicit.”

În premieră, în această misiune de menținere a păcii au participat și patru femei militare.

ANATOLIE NOSATÎI, ministrul Apărării: „În acest contingent, în premieră, am avut încadrate și femei militare, care la fel ca bărbații au demonstrat îndeplinirea cu succes a misiunilor încredințate, ceea ce încă o dată demonstrează că Ministerul Apărării îndeplinește cu fermitate rezoluțiile ONU ce se referă la femei, pace și securitate. Vom continua instruirea și încadrarea femeilor pe bază de voluntariat pentru îndeplinirea misiunilor de menținere a păcii.”

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a mai declarat că Armata Națională este într-un proces de modernizare și transformare, iar militarii prin contract sunt coloana vertebrală a armatei.

ANATOLIE NOSATÎI, ministrul Apărării: „Ministerul Apărării continuă să îndeplinească acele programe inițiate pentru a dota armata cu toate necesare, pentru ca dumneavoastră să vă puteți îndepliniți misiunea de bază-apărarea integrității Republicii Moldova. În această perioadă deloc ușoară când avem un război la hotarele țării noastre ca niciodată este important ca Republica Moldova sa să aibă un sistem de apărare și securitate credibil. Conducerea țării și Guvernul depun toate eforturile pentru această transformare a armatei cât mai rapidă.”

Timp de șase luni, cei 41 de militari au executat misiuni de  pază şi apărare a obiectivelor de infrastructură de importanță strategică, misiuni de asigurare a obiectivelor militare şi de patrulare a ariei de responsabilitate.

 

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata