În ajunul alegerilor parlamentare, autoritățile se pregătesc pentru eventuale riscuri, inclusiv ingerințe străine, dezinformare, manipularea opiniei publice și chiar posibile acțiuni de destabilizare. Declarația a fost făcută de ministrul Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, la o emisiune de la postul public de radio. În acest context, ea a subliniat că toate instituțiile responsabile sunt mobilizate pentru a asigura o desfășurare corectă și transparentă a alegerilor.
DANIELLA MISAIL-NICHITIN, ministrul Afacerilor Interne: „Suntem pregătiți și ne putem aștepta și la acțiuni de destabilizare, inclusiv proteste organizate la care vor fi invitați sau solicitate categorii vulnerabile ale populației și vor fi plătite pentru aceste acțiuni. Toate aceste riscuri, bineînțeles, sunt vădite în contextul unui an electoral. Ele au un singur scop. Ele au un scop de a schimba vectorul european printr-o componență diferită a Parlamentului Republicii Moldova.”
Daniella Misail-Nichitin a mai subliniat că autoritățile monitorizează atent tranzacțiile suspecte din sistemul bancar, pentru a preveni utilizarea fondurilor în scopul cumpărării voturilor. Spațiul informațional este, la rândul său, monitorizat pentru a combate dezinformarea, a mai subliniat ministrul.
DANIELLA MISAIL-NICHITIN, ministrul Afacerilor Interne: „Muncim împreună, toate instituțiile de aplicare a legii și cele responsabile de procesul electoral, pentru a asigura o bună desfășurare a scrutinului și, bineînțeles, pentru a reduce orice risc, inclusiv cel de viciere a rezultatelor alegerilor. Ne pregătim pentru că riscurile se vor intensifica. Desigur, suntem pregătiți și pentru acțiuni de ingerință străină.”
Săptămâna trecută, Parlamentul a adoptat în lectură finală un proiect de lege care înăsprește sancțiunile pentru corupția electorală, finanțarea ilegală și falsificarea alegerilor. Amenzile în astfel de cazuri vor varia de la câteva zeci la câteva sute de mii de lei cu închisoare de la doi la șase ani și interdicția de a ocupa funcții publice.