Vizitele preoţilor Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove în Rusia sunt finanţate de organizaţia Evrazia, controlată de fugarul Ilan Şor. O recunoaşte chiar Mitropolitul Vladimir care susţine însă că deplasările nu ar avea nicio legătură cu penalul Şor, dat în urmărire internaţională. Înaltpreasfințitul mai afirmă că, la rugămintea sa, însuşi patriarhul rus Kiril s-a implicat pentru a organiza aceste vizite.
ÎNALTPREASFINȚITUL VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove: „Aceste călătorii nu au legătură cu domnul Şor, pentru că eu de câteva ori l-am întrebat pe prea fericitul Patriah Kiril de unde finanţează. El mi-a spus că este o oarecare firmă Evrazia din care primesc ei acei bani, dar cu Şor nu are nicio legătură. Mie mi s-a transmis că şi domnul Ilan Şor primeste nişte bani din această firmă, dar sunt banii lui daţi Mitropoliei Chişinăului şi a întregii Moldove.”
Un alt pelerinaj îndoielnic al unui grup de preoţi de la mitropolia subordonată canonic Patriarhiei Ruse a avut loc la sfârşitul lunii martie. De această dată, clericii au plecat la Ierusalim unde s-ar fi întâlnit cu un politician rus, apropiat al lui Vladimir Putin.
ÎNALTPREASFINȚITUL VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove: „Da, au plecat la Ierusalim, au avut întrevedere cu patriajul de acolo, s-au întâlnit, au discutat. Niciunul din cei care au fost acolo nu mi-au raportat cine a fost şi unde a fost. Am văzut nişte persoane civile probabil că sunt sponsorii sau ctitorii care au plătit această călătorie.”
În același timp, şefului Inspectoratului Naţional de Poliţie, Viorel Cernăuţeanu, a declarat că autorităţile bănuiesc că aceste călătorii ar avea, de fapt, alte scopuri.
VIOREL CERNĂUŢEANU, şeful Inspectoratului Naţional de Poliţie: „Cel puţin patru sau cinci deplasări care au fost sub denumirea de pelerinaj, cel puţin o parte dintre ele nu s-au încadrat ca urmarea a informaţiilor şi analizelor noastre, nu s-au încadrat sub acest paravan de pelerinaj. Vreau să remarc că aceasta este denumirea scopului plecării, dar cu adevărat intenţiile sau acţiunile sunt cu totul în altă direcţie orientată. Sunt acţiuni care se desfăşoară şi orice informaţie răspândită în spaţiul public perturbează anumite procese efectuate de către colegi.”
„Evrazia” este una dintre cele trei entități rusești, ajunse sub sancțiunile Statelor Unite ale Americii. Este o organizație înființată la Moscova, prin intermediul căreia mai mulți copii, dintre care și din Republica Moldova, au fost duși organizat în tabere la Moscova, pentru a le fi dezvoltat patriotismul rusesc. Prin intermediul „Evrazia”, fugarul penal Ilan Șor a promis să investească 250 de milioane de dolari americani. Organizația este înființată și condusă de Nelli Parutenko, fosta contabilă a lui Ilan Șor.