Munteanu: „Calific decizia de ieri a CEC drept o execuţie publică pentru un candidat incomod puterii”
Coaliția pentru Unitate și Bunăstare denunţă decizia Comisiei Electorale Centrale de a nu-l admite pe Igor Munteanu în competiția electorală pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie. În acest sens, formațiunea intenționează să se adreseze în toate instanţele, inclusiv la CEDO. De asemenea, ei au calificat această decizie drept o comandă politică a actualei guvernări.
IGOR MUNTEANU, liderul CUB: „Calific decizia de ieri a CEC drept o execuţie publică pentru un candidat incomod puterii. Decizia CEC este dezamăgitoare, dar nu surprinzătoare. Ea confirmă doar zvonurile care circulau în ajun despre faptul că puterea actuală, guvernarea PAS, va urmări să se răzbune pe Coaliţia pentru Unitate și Bunăstare pentru poziţiile pe care le-am manifestat luni de zile, atunci când am ţinut sub monitorizare continuă acţiunile și eşecurile actualei guvernări. S-a confirmat ieri prin decizia CEC şi avem motive serioase să credem că asta a fost o comandă politică”
Potrivit lui Igor Munteanu, la baza acestei neînțelegeri profunde stă o bază de date neactualizată a Comisiei Electorală Centrale.
IGOR MUNTEANU, liderul CUB: „În urma procesării semnăturilor, Comisia Electorală Centrală a decis să invalideze 2.887 de semnături care au afectat aproape 10 raioane din totalul celor 22 de raioane pe care le-am acoperit. Motivele care s-au invocat, au ținut fie de scrierea ne caligrafică, fie de anumite date care au fost interpretate eronat de către angajații Comisiei Electorale Centrale. Fie legate de faptul că cei care au semnat pentru noi în aceste 22 de raioane, nu aveau vize de reședință în raionul respectiv, deși munceau, locuiau de foarte mult timp. Fie nu aveau dreptul de vot. Fie nu erau arondați în circumscripția respectivă.”
În acest sens, liderul CUB, a declarat că formațiunea pe care o reprezintă nu va ezita să se adreseze în toate instanțele de drept, inclusiv CEDO.
IGOR MUNTEANU, liderul CUB: „Nu vom ezita să mergem în toate instanţele pentru a ne apăra dreptul şi vom merge până la CEDO , întrucât actualul Cod Electoral creează un mecanism de abuz, creează un mecanism de corupţie sistemică prin intermediul alegerilor. Vom apela la toate instituţiile europene pentru că nu dorim sa creadă cineva că i se va ierta greşelile atunci când încalcă recomandările Comisiei de la Veneţia şi ale misiunilor de observatori.”
Contactată de Național 4, purtătoarea de cuvânt a Partidului Acțiune și Solidaritate, Adriana Vlas, a declarat că acuzațiile lui Igor Munteanu sunt niște aberații cu scop electoral.
Amintim, că pe 24 septembrie, Comisia Electorală Centrală a refuzat înregistrarea lui Igor Munteanu în cursa prezidenţială, după ce a constatat că numărul de semnături colectate de la alegători este insuficient. Din 611 liste de subscripție cu 17 357 de semnături ale susținătorilor, 2530 de semnături au fost declarate nevalabile. Ca rezultat, numărul semnăturilor valabile a fost sub plafonul minim de 15 mii pentru a putea fi înregistrat candidat la alegeri.